Foarte rar scrie o carte poștală
și o lasă pe masă
cu un zîmbet nerușinat de plăcut.
Sigur iar nu voi putea bănui
pielița roșie ce desparte viața de femeie
de cea de bărbat.
Iar voi răsfoi zodiacul tăcut voi plînge
puțin la o poartă neagră
cu cheie de lemn.
Nu-mi va fi teamă(sălbăticia din text
e poem pentru mine) vreau să
spun: plînsul orbilor închipuie lumea
dar numai cenușa le știe pe toate.
Poate va veni o apă mare cu pești cu
rățoi și flașnete poate numai o zi
cerul va mărșălui printr-o carte.
Voi fi un vînător trist prin celule vii
și la masa aceea mă voi așeza obosit
voi citi.Vor înțelege numai ce merit.
Din ferestrele roșii conturul unei femei
va mușca liniștit.