agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-30 | [This text should be read in romana] | Submited by
Dragostea mea cu rochie de far albastru,
eu îți sărut obrajii și febra lor în care cu tainice plăceri lumina doarme. Iubesc și plâng în hohote. Sunt viu. Inima ta e-acest Luceafăr cu veșnica durată neînvinsă care se rumenește înainte de-a întrerupe lupta Constelațiilor. În afara ta, fie ca trupul să-mi devină vela care alungă vântul. I. În urna timpurilor secundare Era de cretă pruncul pe cale de-a se naște Și mersul despicat al anotimpurilor Adăpostea cu iarbă neștiutul. Cunoașterea divizibilă Zorea cu ploi torențiale primăvara. O mirodenie locală Sporea lungimea florii apărute. Comunicare crunt batjocorită, Scoarță sau chiciură depuse; Aerul învestește, sângele ațâță Și ochiul face taină din sărut. Dând viață drumului deschis, Veni vârtejul la genunchi; Și-acest elan, al lacrimilor pat Cu el se reumplu, dintr-o bătaie. II. A doua scoate-un strigăt și evadează din Albina ambiantă și din roșcatul tei. Ea e o zi de vânt neîntrerupt, Zarul albastru-al luptei, pândarul zâmbitor Când lira lui rostește: “Ce vreau, se va-mplini!” E ceasul să se tacă Să se devină turnul Râvnit de infinit. Cel ce pe sine se vânează fuge de casa lui fragilă Vânatul îl urmează acuma fără teamă. Lumina lor e-atât de-naltă și sănătatea lor atât de nouă, Încât cei doi care se duc fără să-nsemne nimic deosebit Nu simt cum îi aduc din nou surorile la ele Cu-n lung căluș, călușul de cenușă, pe albele păduri. III. Acest prunc purtat pe umăr Þi-e povară și noroc. Tu, pământ în care arde orhideea înflorită. Nu mi-l obosi de tine. Rămâi floare și hotar, Rămâi mană, rămâi șarpe; Ceea ce himera strânge Nu stă mult în adăpost. Piară ochii făcuți altfel Și cuvântul ce descoperă Rana care se târăște la oglindă, e stăpâna Celor două văgăuni. Umărul, cumplit se cască; Mut, vulcanul se ivește. Tu, Pământ, pe care crește aruncând luciri măslinul. Totul piere și devine trecere.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy