Plouă adânc din vis
în lumina cea firavă
orizontul cel închis
în curgere de lavă

mă pierd printre stropii
ce se pierd printre mine
strecurându-se ca șerpii
intrându-mi chiar și-n vine

și gust veninul cel uscat
din cana de pământ amar
până ce mă las uitat
în universul solitar

și confund nisip cu mine
îmbrătișând deșertul
așteptându-te pe tine
ploaie, ca asfințitul…

din desert ai izvorât
și te-ai revărsat ca un Nil
iar peste trupu-mi doborât
a răsărit un mic copil.