neputința e-atunci, când nu știi a-nțelege
de ce-n rolul de clown viața, iată, te-alege
când îți face un semn, scurt de tot, implacabil
și te crezi un erou... poate inexpugnabil

vrei să spui, vrei să scrii multe lucruri frumoase
dar o faci odihnind pe-o grămadă de oase
viața-ți gâlgâie-n pori, dacă asta-i de bine
și constați că, de fapt, și-a bătut joc de tine

ești privit ca un prost ce aiurea visează
un poet ce-n real, permanent absentează
și aproape somat uneori, să-ți asumi
numai partea murdară a serbedei lumi

ți se fură trecutul abil și încet
implantându-ți în minte că tu, prin decret
într-o oricare burtă ai fost plămădit
și vărsat într-o lume ce nu te-a dorit

în biserici te simți, parcă, mai obosită
să asculți profeții într-o limbă-ncâlcită
e de bine să-ți duci existența decentă
încercând să ascunzi că, de fapt, ești absentă