De ce n-am fost la Alba, în cetate
Când o nădejde-n tâmple se zbătuse,
Să vadă-n trup înfrigurări apuse
Și lacrimi vechi în ochi avizi secate ?

Nu-mi sunt de-ajuns poveri în gând supuse
Cu-mpreunarea mâinilor de frate,
În iarna fastă ce-a sfărmat lăcate
Ningând cu maci pe năzuinți nespuse.

Fără noroc, n-am viețuit în veacul
Acelor zbateri ce-n străfunduri torc.
O întrebare îmi deșert din sacul

Apusului. O pun spre cei ce storc
Vigoarea gliei, retrăind atacul :
Toți cei plecați la Alba când se-ntorc ?


27 noiembrie 2005