Privesc dezamăgit și cu amar,
Îndurerat de moartea-i prematură,
Tot încercând să uit a ei făptură
În țuica tremurândă din pahar ;

Nu pot să cred că ea s-a sinucis
Cu sânge rece fără să clipească,
Din gelozie să se prăpădească (?!)…
Dar asta n-o voi ști nicicând precis ;

Poate c-a fost un accident, mi-am spus,
Fi’ncă mă simt atât de vinovat,
Pe bune, personal sunt involvat
ÃŽn tragicu-i final ce s-a produs ;

Mai torn un păhărel pentru măsea,
Cam sictirit că m-a lovit năpasta…
Da’ proastă a mai fost și musca asta,
Să moară înecată-n țuica mea !

Valeriu Cercel