Posibilul sfarsit al imposibilului


De mai bine de un deceniu marc acilea prin presa vremii cate o vrajeala de cate ori imi amintesc si desi bilantu nu ma intereseaza le multumesc sincer celor aproximativ 0 cititori si cititoare care au buchisit regulat sau mai pe sarite maruntele mele sudalme si ieshiri paranoide.

Am militat si continui sa militez sa dau si sa lupt pentru dreptul omului la a chibita in pace si am militat si voi continua sa militez sa dau si sa lupt pentru reabilitarea chibitului ca institutie serioasa, respectabila, sociala si mai ales fina.

Sa va spun insa adevarul: sunt un incorigibil bagabont si am o singura vocatie - hoinareala. Dorul de duca ma chinuie necontenit infigandu-mi cuie ruginite in pancreas si picandu-ma cu pungi de-un leu topite pe bataturi. Desradacinarea mi s-a strecurat de cam multisor pe sub piele in linfa in sange in inima si-n suflet si nu mai pot trai fara ea, ca de cele mai multe ori cand s-apuca sa-mi cante n-am frate nici un catarg prin preajma sa ma leg fedeles cu urechile astupate, asa ca nu-mi ramane decat fatalitatea: o urmez ca un catelus si nu ma opresc decat sa ma holbez tamp, cam tot asa cum altfel agilul soricel priveste ca un idiot in ochii sarpelui, uitand cu totul de agilitate bun simt instincte si alte, alte bazaconii.

Mai pe romaneste, intr-un viitor foarte apropiat imi voi lua catelu si purcelu si ma voi aseza pentru o vreme in poate ultimul loc cu adevarat salbatic dupe fata pamantului. Ma voi intinde, nadajduiesc, la ceaiuri interminabile cu oameni corupti deosebiti si analfabeti voi da la peste in ape necunoscute si voi manca diverse bunatati care inca imi par respingatoare. Imi voi acoperi ranile cu cenusa sa nu se infecteze in aerul umed si plin de viata si voi dormi acoperit doar cu sudoare si cu diverse pomezi menite sa sperie milioanele de insecte pofticioase care neavand incotro vor incerca sa-mi puna gand rau mai ales noaptea. Ma voi afunda pe poteci putin batute si voi evita sa calc pe vietuitoare periculoase sau ganduri neinsufletite, pe mine de camp sau pe campuri de flori inselatoare.

Cum planuiesc sa-mi las in urma tara si obiceiurile, frumusetea plaiurilor, ’’un univers, o imbinare perfecta a oamenilor cu modernitatea’’, si cum ispitele lasitatii si prefacatoriei vor fi si ele mai putintele, nu-mi ramane decat sa va transmit de pe acuma caldele si sincerele mele salutari de bun ramas, si sa nu-l mai vad pe primaru daca nu m-as bucura sa mai primesc cate o injuratura-doua pe mail din partea celor pe care i-am lasat minjiti de propriul rahat, ca sa imi amintesc de nemuritoarea cauza chibiteasca