Cât îmi doresc să-mi port clipa-n zăbavă,
Să nu m-atingă verbul ce-o despică,
Þintind spre tâmpla vremii fără frică
Cu-n glonț coclit făcând din timp epavă.

Mă dau tăcerii ce un zid ridică.
Culcat pe brațul moale de otavă,
Veghez ca șoimul cu privirea gravă
Să nu mai cadă, frânt de o alică.

De vreau război să împlinească pânda
Și voi primi chemările în cor,
De nu mai cred în pace ci-n izbânda

Arșițelor secătuind un zbor,
Voi fi ucis și-mi voi primi osânda
Să ar pe veci un pustiit ogor.


25 ianuarie 2005