Din testamentul poetului


Lasă-mă sa mor în floare
Strop de rouă pe petale
Șa să fiu pe-un bidiviu
Să alerg pe drum pustiu.


Lasă-mă sa mor de voi
ÃŽn roÈ™ floare de trifoi
Să adorm la ea pe buză
Prefăcut în buburuză.



Când mi-o fi mie mai rău
Fân m-as vrea la sânul tău
Să te mușc cuprins de streche
De vârful de la ureche.


Să te văd sub clar de lună
Mare prefăcută-n spumă
Să te trec ca nimeni altul
Și de-a lungul și de-a latul.


Să îti bat trupul la pas
Patimilor sa dau glas
Să te fac să mă blestemi
Când în brațe n-o să-mi gemi.


Măr sa-mi fii, să-mi dau silința
Să te musc, să-ti scuip sămânța
Să te prind în ochi de vară
Iar tânară și sprințară.


Să te tăvălesc prin iarbă
Verde,'nalta pâna-n barbă
Să-ți simt pielea mătăsoasă.
Iubirii sa-ti fiu eu coasă


Iartă-mă că intr-o noapte
Voi pleca la drum, departe
Stea pierdută în pustiu
Intr-o zi cand am sa fiu.


Căpitan fără de oaste
Șa pe un morman de oase
Und' mi-oi odihni trupșorul
O să izvorasca dorul.


Vântu-n brațe ți-o aduce
Trupul meu fără de cruce
Cui bătut va fi iubirea
Și lacrimă amintirea