Am băut împreună
din acel potir otrăvit –
dragostea.
Deși nu am murit,
nu mai suntem la fel:
culorile sunt altele,
stelele nu le mai văd
mângâiate de mâna ta,
timpul nu-l mai simt
alunecându-ți lin printre degete,
nici pescărușii
nu se mai aruncă din înalt
pentru a prinde în părul tău
o rază de soare...
Doar lacul a rămas acolo
și nisipul fin
în care, odată, mi-ai scris numele
pentru a fi șters de ape
și înlocuit
cu eternul
„te iubesc”...