anotimpul acesta e demult
intr-un noiembrie alb asezat sub tremur de prim sarut
ne lasam mangaiati de firele de nea
ce legau in noi vesnicia
unui timp ce-a mai fost
de atatea ori
ce n-are sa mai vina
mainile mele incolteau pe sanii tai
strop de clipa
in lacrima de atunci
in lacrima de acum
parul tau mirosea a anotimp alb dezgolit
in el rataceam rugandu-ma cerului
sa raman asa
mereu pierdut
intr-un timp ce-a mai fost
de atatea ori
ce n-are sa mai vina