"Lacrimi de ocean pe chipuri de nisip,
Săgeți de flăcări roșii venind din infinit
Arzând coloane albe din falnicul palat
Al sufletului său...Și a plecat
Zâmbind la amintirea acelui vis dintâi
Când o rugam cu voce tremurândă: mai rămâi!
Acum, mi-e tare dor de ea și-aș vrea
Să îi trimit petale purpurii de catifea
Și ultimele raze de soare cald și blând
Venind cu strălucire spre pământ."
Așa scria pe frunza fermecată de aramă
Adusă de o pasăre micuță-n grabă
Dintr-o pădure preafrumos pictată
De-a toamnei măiestrită mână dreaptă.
Nu știu de-a scris-o vântul sau doar marea
În vuiet lung plângându-și întristarea,
Nu știu de-a scris-o cerul însă știu
Ca s-a semnat astfel:"Suflet pustiu".