mamă nu plânge ochiul din pântecul meu
își va zămisli orbită în luna lui gerar
straniu cuib de carne frământată carnea ta

e frig și-mi dezleg umbletul mai sus de gleznă

mi-am lăsat câțiva dinți de lapte
în cerul gurii mai sunt și insomniile
de fapt nimeni nu mă privește la întâmplare
pe fiecare stradă trecătorii se ating
între ei par niște copii cu viori albe în mâini
tu mamă cum ai fi putut să-nțelegi
până la tine probasem ipostazele sinuciderii
mă cocoșaseră ultimele iubiri acum sunt
atât de slabă încât îmi împletesc neliniști
la spate

plouă tu parcă spuneai c-o să fiu tânără destule duminici

mamă în noaptea asta am să las ochiul neplâns
să mă-nvelească
voi desena oglinzi de la un capăt al delirului
tu poți să vii încet să-ți arcuiești tăcerile
deasupra mea va fi un drum
peste ziduri cu ploaia ultima
încătușare Anais

30 noiembrie 2005.