Îți scriu despre felul în care
lipsești acestui noiembrie,
despre felul în care nu ești aici
și nu-ți pasă,
cum seara îți caută ochii,
iar pierdutele-ți șoapte
se mai aud doar în frunzele
străvezii.
Fiece zi picură-n sânge
licoarea uitării,
ori a depărtării învinse?
E teama ce mă bântuie
cu incertitudini;
e timpul acela întins între noi
și-ți vorbesc aidoma unei umbre
ce respiră în locul tău
un aer uscat și pustiu.
Þii minte?
Mai ții tu minte cum
mă strângeai de parcă
se deșerta și ultima fărâmă
de timp
dintr-un potir împrumutat
pentru o seară?
Și tot nu ești!
Privește-mă!
Privește-mă cum înconjor absența ta
cu petalele așteptării.