prea mult nu mai pot să merg
nici prea departe
floarea florilor
nici nu te mai aud
somnul somnurilor
de aici începe pământul
asemeni de aici dorul de aer se întâmplă
cu asta am delimitat pământul
asemeni limită de aer îi putem spune
îndoit de la umăr
înspre gât vertebre-am să număr
umbrele lor
liniștea lor
dar unde-o fi liniștea lui ?


De nenumarate ori,în Craiova, când stăteam de vorbă ne întrebam cum va fi la moartea noastră, cine va plânge după noi. Nu făcusem nimic in viață până atunci. Pe nouăsprezece decembrie aflasem de la Europa Liberă despre Timișora, iar Eugen,(a se citi"Oigăn), era sigur că trebuie să ne duceam in București, să-i deșteptăm. "În" revoluție, nu "la" revoluție, căci acolo spunea că în cele din urmă se va întâmpla "întâmplarea" și România va renaște. Am scris amândoi în acele zile poezii revoluționare dar... el a murit atunci, eu nu. Pot eu oare să-i spun acum ce s-a întâmplat cu România ? Pentru prietenia noastră, pentru visurile lui neîntâmplate eu astăzi nu sunt "revoluționar"...
Mi-este dor de tine Oigăn...
Dumnezeu să te odihnească !