Nu am sărutat niciodată o lebădă Ieri am luat diplomă de la centru cultural pentru bună purtare pentru că am lăsat umbra să locuiască o vreme în cutia unde mama ține încă buricul nașterii mele
O întreb pe femeie cum se scrie niciodată și ea spune că uite așa așa și așa MEREU se scrie...pe urmă pleacă
Niște copii îmi bat dimineața în fereastra pe sub care odinioară camioane lungi treceau cu fier vechi spre fabrica de la Galați
Nu am sărutat niciodată o lebădă de teamă ca nu cumva să mă trezesc lebădoi fudul și țanțoș umblănd cu rang prin cine știe ce ogradă plină cu boabe de orz gâște rațe și cocori bolnavi de gripa aceea de la țară
De aceea dacă într-o zi Domnul nu mă mai sare la număr când face prezența îmi zic să ridic un sat al păsărilor
Și din lemn de fiară-amară la intrarea în satul meu cu păsări am să fac o cruce. Pe ea să se așeze Domnul când vine seara obosit de la numărătoarea oamenilor și a norilor ca eu să-l întreb mai apoi ..- Doamne! Fericit m-aș duce ca o piatră-n vârf pe cruce...Voie am? Iar Dânsul strecurând pe sub streașina ochiului o lacrimă să-mi răspundă...- Mergi fiule ... în satul acesta văd că și păsările se poartă ca oamenii