De unde-mi vin atâtea doruri
Pe care azi le risipesc ?
Care din vechile fioruri
Așteaptă să le ostoiesc ?

Arome de prin câmpuri, poate ?
Deja sunt toate prinse-n gând !
Miros de flori ? Pe săturate
Am rupt din trupu-ți rând pe rând.

Ori de la pete de culoare
De pe pământ sau de prin zări ?
Acestea nu se pierd sub soare,
Cât timp privesc în depărtări.

Deodată simt ! Se risipește
Spre nicăieri norul de gânduri
Și mă întorc la vers hoțește,
Să te pictez iar printre rânduri.

Întâi voi zugrăvi alene,
Mărgeanul strâns la tine-n păr.
Sub el, cărbune ca sprâncene
Și buzele cu roș de măr.

Pe pielea albă-spumă toată,
Puncta-voi rozul de la sfârcuri
Și-o umbră unde nu o dată,
M-ai dus la tine în adâncuri.

Înspre fundal, pictez iubire
În tonuri verde de smarald,
Desprinse din a ta privire
În care vreau iar să mă scald.
.............
Și-atunci întreb, de ce se-adună ?
De ce deodată îmi sporesc
Dureri ce-n inima răsună
Și liniștea îmi risipesc ?

Iar un ecou răspunde-alene:
Mergi, spune-i simplu: Te iubesc !