Când zori zăbavnici cântă a capella,
la țărm de syrte arde foc bengal,
rug descântat, să-mi țes din el dantela,
să mă-nfășor sub cerul de opal.

Frâng valul cu luceferi ruginiți,
uitați în ofilite crizanteme.
Dansul, umbrit de pașii osteniți,
de ape tulburi prinde a se teme.

Se limpezește taina dulce-amară,
Lin unduită-n zborul spre zenit.
În toamne lungi, nuntirea se strecoară
în loc de început și de sfârșit.