Mi-au tăiat elanul
cu un cuțit de vînătoare.
Întîi l-au înjunghiat în gît
ca să moară mai repede,
dar elanul se zbătea încontinuu
ca o lespede
sub rîuri.
Apoi cu un pistol
sau o pușcă,
nu știu bine ce era,
căci ochii mi-erau împăienjeniți
de fluturi cap-de-mort,
i-au zburat creierii,
dar elanul meu
continua să trăiască
pe harpa îngerească
și la un moment-dat
chiar l-am auzit
șoptindu-mi
o poezie de granit,
cred că se referea la noi
cînd spunea că
și frunzele au un sfîrșit,
bietul elan cu ochii blînzi.

Acum pe bolta cerească
să privești elani noaptea
e o virtute pe care puțini
și-o pot permite
în universuri nimicite
de praf