pe ochelari se întind năvalnic ca un semn
însingurați și imenși fluturi reci de lemn
pulsează-n lentile tâmplele lor cărunte
și-mi răscolesc în ochi doar zborurile frânte
un fluture alb cercetează retina mea prea blândă
descoperind o umbră ascunsă-ntr-o secundă
din înălțimi potrivnice simt cum în gol plonjează
curcubeie drepte ce-n suflet se curbează
strivită de privirea mirată de copil
o stranie tristețe-mi surâde grav subtil
la capete de gând te chem compulsiv
să-mi scoți din amintiri sărutul obsesiv
când mă absorb iar în înserări prelungi
apari și tu iubito și fluturii mi-alungi