aștept lâncezind în lacrimi sfârșitul,
împăturindu-mi, cu vremea, inima
în giulgiul tăcerii
din noaptea sângelui

toamna-mi încunună sufletul
cu muguri străvezii de brumă
sărată, ’mi-umbreÈ™te pustiul privirii cu bezna
noianului de frunze proaspăt moarte,
așternându-mi pentru iarna veșniciei culcuș
umbrei, ce-o să-mi poarte mai departe destinul

din nările criptelor albe, săpate în zori,
se înalță în zare fiori de aburi reci
pe care liniștea nopții de-apoi îi preschimbă
în strigoi palizi