singur petrec pustiul
larvele nopții scânteie
fiecare secundă arsă,
prefigurând veșnicia,
nestăvilit, pasul coboară
ca o pasăre de abur
în amurg,
cerul împrejmuiește,
rugul pe care ard,
încarcerat în zare
se mai zărește un orizont,
ce-o fi oare?