cu pielea țurțurie fugi pe câmpuri –
mă frec la ochi:
taman siberia a rupt din sine un livan
atât de alb
de transparent în cântec
încât sălbăticiune-n cuib
jelește pan

pe dinăuntru oaselor zăpadă
pe dimprejur un rai cu dinții moi
sub lacul reazanului
omul negru
harmonicele și le toarnă-n sloi

livanul tremură în suflet șchiop
adulmecând pustietății fumul
și cu bastonul sapă
râuri reci
acolo unde semnul taie drumul

n-om mai afla nimic de povestit
reni spintecați pe burtă fi-vom noi
să încălzim copilul ce s-a spus
că frigul ne-a-ngropat pe amândoi