Din ochi îi curgea smoală
de i se lipiseră pașii
ca o împietrire
și ca un urlet
fără ecou.

Cu degete înfipte
în nisipul oazei,
un rătăcit al pustiului
strigă
la apa ascunsă.
Și nici umbră nu era
cât să-i astupe limba
ce mușca din spatele dinților
ca un șarpe.

Și nu era aer
să-i respire
plămânul uscat,
iar sângele i se topea
în pufuri moi
de moarte.