aveau oare vreun rost
tăcerile acelea de sidef?
pe spinarea mea cădeau
cai zburători, trupul meu
din traverse, din
pietriș măcinat și râuri
vărsându-se într-un
stomac de câine. Bănuiesc
o altă lume cu oameni
din sârmă ușor de-ndoit
topindu-ne sub soare
peste noi apasă pașii grei
ai unei vieți de rugină.
Am fost uitați într-un
vis neterminat, nimeni nu
ne împrumută măcar pentru
o singură clipă. Ochii noștri
stau atât de aproape
ca într-un colier ieftin.
ai să vezi că toate acestea
își au răzbunarea lor
rece, tăcută și neașteptată.