Prin troiene de zăpadă,
Peste toate așternută,
Nepoțelul e căluțul
Bunicii de pe săniuță.
Pe cărarea șerpuită,
Deși solia e mică,
Rolul ei s-a inversat.

Și se opintește tare,
Foc are în obrăjiori,
Până cade din picioare,
Cu pălmuțele-n zăpada
Ridicată ca un val.

Plânge până se ridică,
Căci e grea a lui bunică,
Nu-i mai poate fi căluț.
Bunica zâmbind în barbă,
Lăcrima de a lui drag.

Dar îmbrățișarea caldă
Și-al bunicii sărut blând,
I-a șters lacrima durerii,
L-a făcut să uite totul.

Când pe sanie urcat,
Luneca pe cărăruie,
Fericit de-a lui căluț,
Bunicuța lui cea blândă,
Îl mânca din ochi de drag,
Trăgând sania zglobie.

03-02-2005