mergeam pe stradă și o doamnă cu umbrelă
m-a privit drept în ochi i-am spus
„bună ziua cum vă numiți dacă vreți putem merge la mine
să facem dragoste” am venit la mine acasă
ne-am dezbrăcat și ne-am privit toată noaptea unul în ochii altuia
nici unul n-a scos un cuvînt nici măcar nu ne-am atins
cînd s-a crăpat de ziua ea și-a desfăcut umbrela
m-a apucat de mînă și ne-am apropiat de fereastră
am privit mult timp prin sticla asudată a geamului apoi ea mi-a
șoptit la ureche
„oare nu e minunată viața asta?”