moartea nu locuiește în metafore dragul meu
ne privește în timp ce ne iubim
când stăm la masă rupând aceeași pâine
și ne scriem mai departe povestea

cred că ea mai presus de orice
iubește albul
și de aceea orice urmă a ei prin noi
se vede chiar dacă suntem orbi

moartea nu ne întreabă de iubire dragul meu
ne ascultă când tăcem cu ochii deschiși
rugând tatăl
să ne mai ierte o dată

cred că mâine o vom primi la masa noastră
i-o fi deja prea frig și prea îndeajuns
pentru o viață să bântuie singură
prin alte ruine