în mâinile tale orice speranță
stă în umbra tainei și întreabă
de scara lui Iacob
netulburat
îți continui ucenicia ajutându-te de frânghie
cum pelerinul înainte și înapoi
prin grădina lui
cu buzele strânse
cât să nu-i scape sirena
silabisindu-și eclipsele
mereu prea lung pentru a ajunge la adevăr
iubești chinurile ce înaripează
te înveți cu otrăvuri
zgândărești iubirea
călău și confident
îmbrăcat în piele de vulpe
cu gesturi de aer împingi către prăpastie
clipele goale de mare pământ sau cer
tu nu râzi niciodată
poate din cauza ridurilor adânci
săpate între noi
sunt orb vorbește-mi
curățind veninul din fântâni
fugar de lumină
mă îndepărtez de lume cu picioare de lemn
mușcat de forme colorate
diminețile sângerează pe jumătate
călcând apa cu tălpile
îți zic abandonează-mă
printre lăptuci
și acum du-te
***
dar te întorci mereu
și plătești cu viața mea
convins că iubești numai cât
să te simți în alt loc