ne scoatem
măștile smălțuite
și curg în lume buline mari
din albia păgubită
șușotesc
legate de piciorul unei păsări
iscoadele sufletului
cu buză de iepure
tocmindu-se pentru ostatici
decupăm dintr-un lan de vânt
neregulate poligoane
să poată pătrunde ochiul
izbăvind
mireasma cărnii
imaginile
cad exilându-ne
pe o picătură de apă
fără să știm nimic unul
despre altul
ardem câte un filozof
tu vezi o stea căzătoare
într-o oglindă cu pete
eu ancorez în cenușă un capăt
de lumină
apoi ne amuzăm
desenând o coadă infinitului
să ne putem înălța odată cu el
în același timp
acolo unde planetele se nasc strângând sub pleoape
iubirile proprii
hai nu mă întreba dacă ființăm
pur și simplu
duhurile noaste amorțite vor acosta în insulă
apele vor îmbăta ca vinul
născuților fără picioare iar
copacul ce înflorește doar noaptea
ne va lega cu o limbă de pasăre
**
când nu-mi ajungi obligă-mă să trăiesc