respirăm același aer
mlaștina pândește
din mijlocul cerului învelit
în blană de cerb
ne spălăm prelungirile
de moarte și nemurire
ciupindu-i corzile
lumea ta își trăiește în mine temerile
alcătuiri de carne ale acestui timp
colorând lucrurile
descoperindu-ți inocența
până dincolo de pleoape
același cântec ascuns
cum pictorul căzând în vedere
căptușind atingerilor interioare licăriri
în mine visează un cocor bătrân
echilibrul fugar
și suntem una
atunci când ne ține în palme
lumina
spațiile goale
purtăm între noi o pungă cu pulbere
în care tace vechiul tău prieten
ce-ar fi dacă în fiecare zi m-ai uita
la rădăcina cuvintelor tale
decojind ochiul
până la iubire?