Piperul și sarea
își declarară război;
n-au mai vrut
să se spună că
sarea și piperul
fac față oricărei nevoi,
adică
nevoi alimentare,
de exprimare,
de combustie deplină
într-o lume deloc fină.

Fiecare își fericea partea
făcând pe infatuata,
c-a sa personalitate
o întrece net pe cealaltă.

Bun înțeles
piperul se sumețea mai tare,
că-i mirodenie și
că din depărtare
pe-a vremurilor cale
(prezintă carte de identificare)
c-un arbore genealogic
expus pedant și logic.
Spunea chiar că
sarea , sărmana, e dezertoarea
zăcămintelor pământești
de acolo de unde nici nu gândești.

S-au certat din zori în noapte
și-au reclamat păcate,
până a fost să afle
crunta nedreptate:

Nimeni nu i-a învățat,
măi frate,
că în limba românească
dulce mult și mult frumoasă,
Ocolișuri și îmbinare
Toate sunt chemare.

Deci
și sarea
și piperul
cheamă-n toate
Þelul.