abia aștept să mă desculț în râu
când biciul pietrei gleznele-mi dezleagă
ca pe-o dovadă clară și întreagă
că Dumnezeu mai ține lumea-n frâu

ca-ntr-un edict de înnoire-al firii
sar păstrăvii-mpotriva lui în cete
și urcă la izvoare să se-mbete
cu apa-nvolburată a nuntirii

se trec zăpezile-napoi în ape
spre limpezimi de râuri și izvoare
băute fi-vor iar' de căprioare
sfielnice, venind ca să se-adape

se-aude taina sfântă a viorii
neamânat de blândă, ca un crez
în care tâmpla caut să-mi așez
să mor de drag la rădăcina florii

lăsați-mă uscate flori de sânger
să îndrăznesc, în prag de primăvară
în cartea de onoare, astă seară
să iscălesc cu-o lacrimă de înger