STARE

Din urmă aud strigătul sufocat
Al rătăcirii mele și timpul
Ce încă disperat mi se arată,
În chipul cailor, al pasărilor,
În chipul mamei și-al iubitei,
Ce le-am lăsat doar amintirea mea
Să-i judece.
Dar acum sunt prea mort în timp
Și prea viu aici să-mi pară rău,
Caci în sfârșit mi-am regăsit
Emoția de înaite de a fi.