1.

mi-e somnul rău pământ spre cer
ca un buldozer efemer
sub degradare și rugină
roți de cuvânt învârt lumină
ei vor de limba mea să scap
dar eu nu vreau: oftez și sap
îmi vâr în glie fruntea udă
că mâncă numa cine-asudă

dar eu cu gura mea de tun
și din pământ bubui și spun
vor temelia să ne-o spargem
și să uităm de un’ ne tragem
ce-am construit vor dărâmat
să-și facă altul masă pat
dar viu oftez cer spre pământ
și-aici rămân mai sap mai cânt

2.

clădirilor le-au pus un giulgiu
drept spoială
și ne-au băgat cu ziua la gropari
și steagul ni-l târăsc în fața
lungului cortegiu
să ne plimbăm pe bulevarde
mortul gol

miroase-n parcuri a formol
ard lumânările batiste
și prosoape
nerecunoscători mai suntem
pe cheltuiala lor vor să îngroape
hambarele cu ce-a fost sfânt și bun

se vor deschide fabrici de săpun
frânghii vom împleti din păr
de mamă
și astfel atârnați din nou în sfori
ne-om căciuli la cei străini de seamă
pentru ce-avem dar nu mai e al nost

3.

istoria e un sperjur fără de cheie
e scrisă de bărbatul mort femeie
n-a-ncălecat
n-a arat
n-a luptat
a rămas acasă și s-a culcat
în femeia lui
în fiecare femeie a mortului

ne înfiază homosexuali și lesbiene
hrăniți cu plante timpurii
din lutul moale
miresele n-au taină și n-au cale
târâie-spadă din cărțile de aventură
sunt astăzi târâie-bucă și târâie-gură
scaunele înalte sunt în-fundate
de târâie-diplomă și de târâie-carte
și peste toți cel mai vechi și mai greu
sunt unii târâie-dumnezeu

4.

voi uita că morții mor vreodată
am să-mi caut casa în pământ
inimile peste care au crescut ciulinii
le voi deshuma în limba mea săpând
întregul cimitir îl voi goli de slovă
în mintea mea vor fi atâtea minți
să fiu copilul renegaților pe care
nu îi mai vreți sau nu i-ați vrut părinți
voi veți muri pe preșul altor uși
ca niște animale de pripas
o moarte bună frații mei azi vitregi
ce nu aveți istorie nici glas