să aștepte să treacă timpul
născut din praful nimicului
să lase semn că a trecut
prin viață iubind
cu toate inimile spre mine
cu mâinile spre culoarea nopților
în care zâmbea ticăind
din verdele elfului
câte o clipă iubire

să aștepte în culoare
cu părul despletit vântului
așezat pe hârtie fir de gânduri
din apă și foc
ce crește în iubire
chip de înger între povești
să aștepte

să se uite vis
când îmi ștergea umbrele întoarsă
în zile cu nimicul născut
să mă uite fără poveste

și dacă nu
să se șteargă
să plângă în alb si negru
fără verde
fără albastru
fără roșu
să plângă oarbă
sprijinită în realitate
să plângă singură
în povestea pe care a început să o scrie
fără culoare

am să o păstrez sub pleoape furtună
împletind armonia culorilor
dintr-un vis împlinit