Pantofii supărați se ceartă-n tindă
cerceii se privesc nedumeriți
un ruj "Dior" tânjește sub oglindă
se vaietă ciorapii plictisiți
pereții se încruntă de tăcere
pianul mut ascultă ritm de pași
cearșaful ține foame de plăcere:

– Auzi tu, soro, când o să ma lași
să fac și eu un pic de primeneală
că parcă-i lucrul rău când ești aici
nici zodia nu-mi cere socoteală
te duci din casa asta, poți să-mi zici?
Te știu, acum încerc cu binișorul
te rog doar pe o vreme, nu pe mult
mai lasă să ma vadă și fiorul
să spună ce o vrea, eu să ascult...
Te du măcar și-n pod – acolo-i bine
te las să urmărești, oricum nu scap
chiar dacă sunt o umbră pentru tine
scutește-mă! – sătulă-s peste cap –
Pa-pa!
pantofi, cercei, veniți la mine,
Diorule, mi-e dor de-al tău sărut
ciorapul meu, ce dulce intru-n tine...

Da-da! E cineva sau mi-a părut?
AcuÈ™ deschid! Iar tu? N-ai simÈ› pe bune
hai spune ce-ai uitat mai repejor!

– Nimic, revin acasă pentru-a-ți spune
că nu am să cedez așa ușor!