Cariatide imaginare de gand vin acum
sa-mi sustina parcela din inima neauzita
de vocile noptii cersind mangaiere
si timpul calamitat de fuga isi
lasa alb in par , ca o dovada
de tovarasie in lungul drum calauzit
si parca nici vorbele nu mai au glas
cu ale lor sure felinare aprinse
in gatlejele mustind stricnina
caci parca am vorbit destul la
masa tacerii umpluta de frunzele din
toamna noastra multiseculara
iar pasarile candide nu mai au loc
sa-si alinte zborul secerat de prea
multele noastre ganduri rascolite
prea brusc dincolo de linia orizontului .

iar zborul nostru parc-ar fi o prelungire
a coloanei infinitului catre verticala inimii !