Un cântec de moarte înconjoară
Mormântul vechi și cenușiu...
Al magiei glas negru zboară
Căutând viață-n sufletul pustiu.

Fantoma unui bătrân erou
Mocnește-n trup veștejit
Viață nouă-n vechi cavou
De semnul Domnului străjuit.

În toamnă târzie se trezește
Din închisoare plumburie, amorțit
Răzbunarea dulce-l stăpânește,
Suflet în durere otrăvit.

Ochii-nsângerații caută-n jur
Argintul negru al suferinței,
Al lamei morții violent contur
Amintire-a războiului și biruinței.

Arma de întunecat mister păzește
Intrarea-n recele lui mormânt;
Un blestem sumbru-o stăpânește
Fără formă și de greu cuvânt.

În noapte fără de strălucire
Suflet și blestem se contopesc,
În spirit fără de iubire
Lumina speranței o zdrobesc.

Din Cer sfânt, îngeri tăcuți privesc
ÃŽnceputul furtunii...

Vuiet de codru amenință tăcerea
Nopții lipsite de speranță;
Vraja anunță departe adierea
Vântului iernii fără de viață.


*

Prin vară de soare mângâiată
În dimineață dulce-nrouată
Veselă plutește-o mândră fată
De bucuria vieții înconjurată.

Părul ei negru mătăsos se scaldă
În adierea vântului...caldă.
Cu ochii gingași,ea...frumoasă,
A naturii însorite e mireasă.

Câmpul florilor suave... colorat
Îmbată simțurile sufletului imaculat,
A paradisului lumesc iubita fată
În trecătoare tinerețe îmbujorată...

Floare de mărgăritar în iarba fină
Atrage lumina privirii Ei...senină
Din țărână firul catifelat îl culege
În petalele-i albe să dezlege,

Cerul roșu-ntunecat al depărtării
Șoapta-nlăcrimată-a disperării,
Vestea tristă ce va să vină
Fără de glas... și de lumină.

Frigul anilor trecuți revine...

În suflet cald, surâzător de fată
Floare de margăritar e mângâiată
De puritatea inimii alintată,
De bucuria vieții înconjurată.


*


Doua ierni au purtat magia în suflet...
Așteptând venirea focului etern al morții
Un dor însetat de-al războiului sunet
Scoate viitorul din ghearele sorții...

În dezolantă ruină sufletească trăiește
Spiritul unui erou pierdut în negru miraj.
Demonul din el...tăcut și-ntunecat privește
Suflul toamnei în adire rece fără de curaj;

Lacrimile raiului vestesc în văzduh venirea
Vremii unei profeții uitate în negura timpului...
Sânge în carti sfinte izvorât din apropierea
Strigătului urii din văile adânci ale chinului.

Din adâncurile lumii Ei se ridică...pierduți,
Fără suflet binecuvântat de-a Domnului lumină;
Din păcatul unui timp trecut...renăscuți,
Soldați pentru-a lumii distrugere deplină.

Legiunile de foc ale unui fost Eden proslăvit
Se ridică pline de strălucire și noblețe
Fantasma unei amintiri apuse în duh răvășit
Prin ochi întunecati de vrajă și tristețe.

În noaptea lumii timpul se oprește.


*


În obscurul unei cămăruțe lumești
Ea plânge pentru viața naturii,
Pentru lumina din spiritul pădurii,
Pentru speranța din visurile copilărești.

,,Unde ai plecat cântec de codru dulce?
Izvor de bucurie și de joc blând
În ceruri negre te caut, ascultând
Șoapta-ntunecată, în vânt bolnav ce-aduce,

Numai durere și suferință veche,
Moarte-n sunetul tobelor nebune!
Al tău cânt duios n-o să mai sune
ÃŽn linul izvor al lumii nepereche!''

ÃŽn noaptea unei lumi vegheate de stele
Prea amare ale viitorului încețoșat,
Numai glasul sfântului e-apropiat,
De-ale sufletului temeri grele...

Spre Cer ochii se ridică...

,,În tine, Stăpân curat al vieții mele
Cred până la apusul soarelui ființei,
Sfârșitul lumii vechi, sfârșitul dorinței
Fără de păcatul gândurilor cele rele.

Îngerii să mă păzească de a Răului față,
De fiorul rece-al iernii fără de iubire,
De-a viscolului înfrigurat privire...
Să trăim cu toți în armonie-o viață.''

Din inimă pură de fată se ridică greu
Întristată-o rugăciune fragila,
Un cânt fără de putere...de copilă,
Către un atotputernic tăcut Dumnezeu.


*


Ploaie de foc a cerului necurat
Zgârie adânc văzduhul întunecat
De ură veșnică și neiertătoare,
În coșmarul unei lumi ce moare!

Viață pură se stinge dureros,
Sub ochii Lunii roșii...nemilos...
În a lumii noapte, o veche bătălie
Mistuie puternic în suflet trist de glie.

În lupta cea din urmă, nebună și blestemată,
Fără-a luminii mângâiere, armată condamnată,
Zguduie a lumii temelie, sfâșie viață luată
Din a paradisului rază- blândă, preacurată.

Se stinge viață omenească în micimea eternului,
Simbolul creației imperfecte a cerescului...
Fără glas dispar în neant fiii Tăcutului...
Prin înghețul morții...reîntorși pământului.

Prin toata ura, El împarte fără emoție
Întunericul veșnic...

Războinicii Binelui cad măcelăriți,
De atingerea sabiei pângăriți...
Mor în luptă fără de onoare,
Mor în credința unui nou răsărit de soare.

Departe...o fată privește apusul vieții,
Dispariția lumii, venirea tristeții...
Plânge...
În toată nebunia inima ei se roagă spre Cer...

Furtuna luminează văzduhul...El o vede.
Sabia-i dornică de sânge îl îndeamnă spre Ea!

Plin de Rău, imediat e acolo...nemilos-
Negrul Iadului lângă trandafirul duios!
Speriată, cade...
Ridică ușor privirea pentru a-și vedea călăul...

Demonul îi vede ochii albaștri ai Cerului apus,
Simte căldura unui suflet nepătruns de Rău!

Din suflet preacurat, floare de mărgăritar se ridică spre El!

*

Amintiri demult uitate revin,
ÃŽn spirit vechi, atunci...divin.
O vrajă se spulberă, ochii se deschid;
În fața-i adormită prezentul e vid!

În minte se plimbă priveliști edenice,
Visuri preamărite, fețe himerice.
Din întunericul timpului își amintește
Imaginea unei fete ce zâmbește,

Fețele copiilor ce lângă El au ațipit,
Grădina trandafirului înflorit...
Iubirea l-a stăpânit,
Fericirea l-a amăgit!

A fost atât de frumos acel vis de paradis...

El murise pentru acel miraj minunat,
Pentru credință...căzuse fulgerat;
Acum, în fața chipului rece-al morții,
Trebuie să frângă pecetea sorții!

Cu putere se avântă în inima Răului,
În văpaia luptei, în mijlocul hăului!

Departe...o fată privește răsăritul vieții...
Plânge și se roagă pentru-al Domnului soldat,
Al credinței mesager,
Din lumină un înger...El.

,,Fie lumina lui Dumnezeu cu tine,
Fie Puterea Sa în tine!
ÃŽn veci pentru Bine...
ÃŽn veci pentru floarea din tine!"

Din Cer sfânt strălucirea Îl cuprinde
Sufletul vechi îl reaprinde...
Sabia-i e alba, sufletul curat,
În lupta pierdută...El e înger luminat.