Strivesc clipele in trecerea mea,
imi caut esenta pe-o raza de stea,
sunt doar o femeie sub o luna plina
din aceeasi soarta de mana divina,
ma imbrac in vise, mor congenital
si-mi gasesc lumina intr-un sanctuar.
Pasesc in tunele,
in pestera lui Platon,
in lemn kantian,
dezbin novele
si mai trece-un an.
Apoi ma pierd in moarte
acolo unde vesnic eram,
nascuta din esenta lui Adam.
Sine-qua-non imi e labirintul,
visele toate mi se pierd in el,
sunt o parere ce-si spune cuvantul
sub Mitul lui Sisif constant, efemer.