Singur. E goala cafeneaua.
Printre zabrele intra
lumina-n stropi.
Stelele imi sunt singure,
srii mi s-u racit,
trupul mi-a intrat
intr-o letargie sacra,
nu mai simt frumosul.
Masa neagra pe care scriu
se zgaieste la mine
de parca as fi viu.
Si totusi ma doare primavara
si polenul care-mi fuge prin vene
si albinele ce-mi zboara
prin creier. Iar delirand,
ma doare ultimul sarut,
lung,adanc si strain.
Ma dor toate: ma dor raurile,
absurdurile, pietrele, copacii,
proprii mei nori vor sa evadeze
din sange si ma dor.
Ma doare plictiseala,
ma doare hidrogenul,
bicicleta ma doare,
ma dor cartile.
Recunosc ca ma doare
singuratatea din cafenea,
ma doare singuratatea din mine.