De ziua mea mi-ai dat tăcerea
privirii care ascunde adierea
pe curcubeul cu portative
de petale uitate fără motive.

Și mi-ai dezvelit răsăritul
de coaja copacului cu sfârșitul
prins în pădurile nebune
printre ramurile cu moarte strune.

Diapozon ne-a fost un murmur de copil
care atras de un surâs umil
aduce sclipiri pe bolta albastră
și rugăciunea de pe cărarea noastră.

De ziua ta ți-am dat tăcerea
iubirii care ascunde mângâierea
și așează în zilele umbroase
buchete de oglinzi în nopți friguroase