A pierde atingerea care dă formă
atunci când nu mai există cuvânt
iar sentimentul de teamă se stivește de inimă
în bătăi de ciocan...
așa mă gândesc la singura pierdere posibila
la granița imaginară a credinței și îndoielii de a fi alături.

Ca la o tăcere rătăcită în întunericul ecoului
gândesc singura pierdere posibilă
atunci când nu mai există scânteia
ce desparte apele tulburi ale clipelor
în spirala unui fluture de noapte
atras de lumina ce o să-i aducă întunericul.