am pășit cu pleoape închise
în strigătul lovit de oglinda umbrelor
credeam că doar așa îmi voi privi viața
din spate și singur
în zadar alergam să o ating
cu brațele în inima timpului
eram tot mai aproape de chipul necunoscutului
un alt eu

singurătatea mă picta din cărbune
cel mai negru din biblioteca nopților
uneori prea orb să vadă pe unde calc
spărgea un colț din soare
îi simțeam căldura dar nu îl puteam atinge

călător...
tu unde dormi în visul meu?

același cărbune îmi scrijelea sufletul
pe jumătatea nevăzută
înseamnă că exiști