Din îngerii de albă rouă
Se scutură vechile ramuri
Ca o privire răpită de algele mării
Ce nu vor putea a rupe cutele zării.

Nu mai privești ceaslovul
Amintirilor de iarbă ruptă,
Nici mănăstiri nu mai sădești
Prin movele magnolii de altă dată,
Nici prin muzeele de sânge
Nu mai lași alba fecioară a plânge.