Tâlharii

Ajută-mă-n cădere, când nu mai am nimic –
Nici strop de omenie, credință – niciun pic –

Chiar dacă-ți mușc și mâna, întinde-mi-o, să ies
Din plasa-mi de păianjen, golită de-nțeles –

Zâmbește-mi, chiar cu rânjet de fiară de-ți răspund,
O vorbă bună spune-mi, s-o beau până la fund –

Un colț de pâine-ntinde-mi, și un pahar cu apă,
Și-un leac de iarbă crudă, descântă-mi lângă pleoapă –

Și-un dram de rugăciune, mai spune, pentru mine,
Să știu că am pe lume, fereastra mea spre bine,

Măcar o clipă, două, mă leagănă-n privire,
Și minte-mă, că suntem, tâlhari dintr-o iubire –

Că între noi mai șade un Hrist bătut pe cruce,
Ne-așteaptă-n altă lume, cu Dânsul, să ne urce –

Și parcă ești chiar Dânsul, când viața-mi se oprește,
Și-ți spun: “Mă iartă, frate, și-n cer, mă pomenește!”