Din ochiul stîng al capului de mort
ea vede oprită sub cuvinte,
ascunsă în culori așa cum se joacă o poveste,
o deschizătură rotundă
pentru sufletele ce se-ascund
în spatele miilor de ferestre
cu mîini mici și slabe
încleștate pe-o scînteie numită
divinitate...

Eu nu voi mai vedea niciodată ființe umane.
prieteniile se scurg ca niște simple întreruperi prin singurătatea descompunerii.

Pierd cîte o bucată de carne la fiecare răzvrătire
mamele sunt moarte încă din pîntece
și la fiecare mișcare în care descopăr noi mistere sunt tentată să pun la îndoială faptul că viața este o mașină de ucis care nu lasă indicii,
doar durere...