Insomniac claustrofob
Încerc să te sufoc strângând din dinți
Ca pe-o durere de măsele
Care-și întinde rădăcinile, pulsând în carne,
Strângând din mine însumi tot veninul
Micii sale plante.

Orbecăind prin bezna casei adormite
Printre iluziile obosite ale unui vechi delir
Te-aș rupe ca pe niște file
Dintr-un jurnal pierdut în haosul născut în urma
Atâtor visuri împletite, părăsite
Pentru totdeauna.

Și îndopat cu analgezice, lipit de geamurile reci,
Aștept să pleci, privind la scena goală,
Tânjind la rolul meu în golul ei,
Și-ți sărut ochii-n loc de noapte bună
Cu gândul că-ntr-o bună zi
Cu toate-or să apună.