e timpu' urmelor lăsate-n asfalt de greutatea unui poet întorcându-se de la groapă
când blokurile rămân în neștire pe aceeași parte înghesuită

e timpu' umbrelor osândite din trunchiuri prelungindu-se sufocate între frunze și printre rădăcini
când secundele nu mai au oxigen să mai treacă-n istorie

e timpu' unor basarabeni privindu-se-n oglinzi nebărbieriți fără importanță fără ceva prețios în și lângă
când limba vorbind nu vorbește auzindu-se cum foșnește îmbrăcată într-un trening din fâș

e timpu' când femeile sunt egale sunt înalte și au gându' lor nejustificându-se suficient
când traficu-i plin și oamenii-s goi așezați în mașini

e timpu' unor altfel de suferințe mai aproape mai intime închise sacre
să ne întoarcă pământu' într-o parte țărână pe cealaltă parte lut cu degete apucând

e timpu' când florile au petale din silicon când anotimpurile apar și dispar între două zile legate-n cătușe
când în mall-uri copiii râd crucificați printre bile și multă poezie strecurându-se oarbă în canale

e timpu' să ne rostim mult mai urât decât am putea trăi mult mai înalt așteptând nimic