Mi-a dat jos capacul craniului
Și cu o cârpă muiată-n detergent
A început să-mi spele creierul
Murdar de Kafka
Și de pornografie
Amatoricească

Își suflecase fusta lungă
Ca să nu se păteze de mizeriile
Scurgându-se în ligheanul de tablă
Ce-l ținea între picioarele goale
Și noroioase
Pe care încă le mai doream încolăcite
ÃŽn jurul meu,
Muscându-le cu privirea tulbure
A ochiului stâng, clipind năucit

Mai e mult până la castel, Doroteea?
Am întrebat-o distrat
În timp ce cotrobăia captivată
Prin sertarele de fișet
Ce mi le tăiase în trup

Â? Ai întrebat ceva
Omule de tinichea?
Nu, nu, nimic.
Mă gândeam la un prieten...